Explore every episode of the podcast Thinking Made Visible
| Title | Pub. Date | Duration | |
|---|---|---|---|
| 139 - Cristian Mezei - Ce trebuie să știi despre A.I., ca să îți chiar folosească în munca ta | 25 Sep 2024 | 01:16:18 | |
Cu Cristian Mezei am discutat despre ce poate face AI-ul pentru tine, dacă ești antreprenor / angajat / freelancer / creator. Perspectiva lui este una echilibrată, o să vezi. De marketer și fondator, care s-a jucat cu Inteligența Artificială, a experimentat și încă o face, ca apoi să o pună la treabă în avantajul său și al clienților care îl aleg să îi ghideze în a-și dezvolta și eficientiza afacerile. E o conversație care mi-a plăcut mult și care îți va fi de folos, pentru că asta e etapa de dezvoltare tehnologică pe care o trăim și nu ne putem ascunde de realitate. Inteligența Artificială face parte din viața noastră, chiar dacă nu recunoaștem sau nu ne dăm seama, așa că de ce să nu o înțelegem, să îi testăm limitele și să descoperim oportunitățile pe care le oferă? De asta, l-am întrebat pe Cristian despre: 🎧 Ce fel de gândire ar fi potrivit să aibă un Antreprenor, legat de A.I? 🎧 Care este “gălăgia” (noise) la care trebuie să fim atenți când vine vorba despre A.I? 🎧 Care sunt cele mai frecvente mituri despre A.I pe care clienții lui i le împărtășesc? 🎧 În ce fel influențează rezultatele generate de A.I felul în care eu sau tu interacționăm cu acel roboțel? 🎧 Cum folosești ChatGPT dacă nu ești antreprenor tehnic? 🎧 Care sunt așteptările pe care e realist să le aibă un Antreprenor de la Inteligența Artificială? 🎧 Care sunt cinci aplicații de bază pe care le recomandă pentru Marketing și Antreprenoriat? 🎧 Este “Consultant A.I” o meserie nouă, care devine din ce în ce mai necesară, chiar și-n țara noastră?
Ascultă episodul până la final! Poate te va convinge chiar să te alături curioșilor care primesc săptămânal newsletterul cu noutăți, unelte, strategii și tactici din lumea AI, la care te poți abona aici 🔗 https://www.thrivenexus.ro/codex . Poți explora lista cu unelte AI testate de el și echipa lui AICI. (aici sunt incluse și cele menționate de el în episod)
Cristian îți oferă cu generozitate multe resurse gratuite - ghiduri, interviuri, tutoriale, workshop-uri - pe care le găsești pe: 🎙 Canalul lui de Youtube: https://www.youtube.com/@thrivecodex/videos 🎙 Pagina lui de Facebook: https://www.facebook.com/mezei.cristian 🎙 Sau scriindu-i pe adresa cristian@thrivenexus.ro
Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme legate de tehnologie: 🎙 Cum funcționează Algoritmul? - cu Paul Ardeleanu 🎙 Copywriting: între artă, disciplină și vânzări - cu Iosif Vidoni 🎙7 întrebări (și răspunsuri) despre Content Marketing - cu Mădălina Vasiu
Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible
ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 138 - Adrian Florea - Cum s-a construit SoNexy - rețeaua socială bazată pe învățare? | 19 Sep 2024 | 01:13:55 | |
Rețelele sociale ne dau ocazia să ne lăudăm cu ce avem, cu ce ne iese, cu vacanțele, familiile, mașinile sau carierele pe care le avem. Rețelele sociale ne arată ce nu suntem, ce nu deținem sau nu experimentăm încă, aducând o presiune uriașă, și de cele mai multe ori inutilă, în viața noastră. Pentru a fi acolo plătim cu timp, date, energie, sănătate mintală sau chiar relații. Însă cum ar fi să facem parte dintr-o rețea socială unde învătăm împreună? Una care ne permite să ne lăudăm și să ne interconectăm cu creierul nostru, și care la final îți aduce valoare? Ea există, se numește SoNexy și este prima platformă socială din Europa. O găsești în magazinele de aplicații ale telefoanelor sau ale tabletelor și echipa de oameni faini din spatele ei și-a propus să producă o schimbare de mindset în cultura unei întregi generații, făcând învățarea socială, distractivă și chiar … sexy. Invitatul meu, Adrian Florea, este cofondator SoNexy și Trend Consult, una dintre cele mai longevive companii de consultanță și training de la noi din țară, dar și autorul STELL*R, o metodologie care te ajută să formezi și să restructurezi cultura organizațională a companiei. Ascultă-l pe Adrian până la final ca să afli de ce e important să te înconjori instant și constant de oameni de la care poți învăța ceva nou și ce îți oferă o rețea socială inteligentă. 🎧 Cine este Adrian? (03:00) 🎧 Ce este Trend Consult? (06:00) 🎧 Ce este STELL*R? (09:30) 🎧 Ce este SoNexy? (17:30) 🎧 Despre educație și învățare (25:30) 🎧 De unde a venit denumirea SoNexy? (30:30) 🎧 Ce găsești pe platformă? (34:30) 🎧 Ce se întâmplă în grupurile de pe SoNexy și de ce merită să fii acolo? (51:30) 🎧 Cine sunt utilizatorii SoNexy? (01:02:00) 🎧 Care sunt planurile de viitor pentru SoNexy? (01:05:30)
Alătură-te și tu miilor de utilizatori ai platformei Sonexy, apoi conectează-te cu Adrian ca să afli mai multe despre el și proiectele în care este implicat: 🎙 Website: https://sonexy.com/ 🎙 Facebook: https://www.facebook.com/adiflorea1 🎙 LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/adrian-florea-0572293/
Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Cum te ajută Psiholingvistica să înveți engleză? - cu Amalia Bhalli 🎙 Ce înseamnă să gândești diferit? - cu Radu Constantin 🎙 Cum înveți o limbă străină, adult fiind? - cu Nicoleta Surdu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 129 - Mihaela Joița & Andrei Lasc - Ce înseamnă să faci branding? | 10 Jul 2024 | 01:40:48 | |
Invitații mei din acest episod sunt Mihaela Joița și Andrei Lasc, mințile creative de la agenția Poarta 9. Am luat la întrebări un Strateg de Marketing & Comunicare și un Art Director, ca să discutăm pe șleau și pe alocuri cu umor, într-o romgleză de care nu am putut și nici nu am vrut să ne ferim, care-i treaba cu Branding-ul bine făcut. O să-ți placă această conversație! E deschisă, e aplicată, e din experiența a 3 profesioniști și e una care surprinde Branding-ul din două perspective - cea a poveștii conceptuale din spatele lui și cea a traducerii ei în identitate vizuală. Mai jos sunt câteva dintre ideile care s-ar putea să-ți fie de folos. Audiție plăcută! 🎧 Cine este Mihaela? (04:00) 🎧 Cine este Andrei? (06:00) 🎧 Ce este Branding-ul? (12:30) 🎧 Ce este și ce cuprinde Identitatea Vizuală a unui brand? (19:30) 🎧 Ce cuprinde o Strategie de Branding? (22:30) 🎧 Arhetipurile de Brand (30:00) 🎧 La ce ne ajută Branding-ul? (37:30) 🎧 De ce merită un Branding bine făcut? (41:30) 🎧 Greșeli în construcția unei Identități Vizuale a unui brand (48:00) 🎧 Livrabile la finalul procesului de Branding (54:30) 🎧 Cât de important este un Plan de Business pentru un Branding reușit? (01:02:00) 🎧 Cât durează și cât costă crearea unei Strategii de Branding? (01:09:00) 🎧 Cât durează și cât costă crearea unei Identități Vizuale pentru un brand? (01:14:00) 🎧 Cum folosește un client resursele create de Mihaela și Andrei? (01:21:30) 🎧 Comunitatea din jurul Poarta 9 (01:25:00) 🎧 Sfat legat de Branding (01:35:00) Merită să urmărești aici munca Mihaelei și a lui Andrei, dar și să intri în comunitatea Poarta 9, dacă crezi că ți se potrivește: 🎙 Website - https://www.poarta9.ro/ 🎙 Comunitatea Poarta 9 - https://www.poarta9.ro/comunitatea9 🎙 Facebook - https://www.facebook.com/poarta9.ro 🎙 LinkedIn - https://www.linkedin.com/company/poarta9/ 🎙 Instagram - https://www.instagram.com/poarta9.ro/ Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Cum să folosești Content Marketing în Branding Personal - cu Mădălina Vasiu 🎙 Cum creezi un produs care se vinde - cu Robert Katai 🎙7 sfaturi pe care să le iei în calcul când îți faci site - cu Mădălina Vasiu Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 39 - Diana Crișan - Antreprenor, Manager, Lider - care e diferența între ele | 13 Oct 2021 | 01:08:41 | |
Îmi amintesc și acum primul context în care am primit titulatura de manager. Era un context în care îmi făceam bine treaba, atingeam obiectivele pe care le aveam de atins și eram într-o energie proactivă în majoritatea timpului. Datorită acestor lucruri, șefii mei au considerat că e potrivit să fiu promovată și să devin manager. Adică să fiu responsabilă de alte persoane și de munca lor, să le învăț să facă ceea ce făceam eu și să le verific, din când în când, munca. Doar că, ce n-am primit atunci a fost educația de manager așa că în mai puțin de 6 luni, am dat-o de gard. Adică am avut un context în care echipa mi-a spus: "Hei, știi, tu nu te prea pricepi la treaba asta! Ești un pic cam dură cu noi, te interesează cam mult cifrele și nu prea te conectezi cu noi." A fost un șoc emoțional pentru mine. Și a fost un șoc emoțional pe care ani mai târziu am învățat să-l las să treacă pentru că am înțeles că ce-a lipsit nu a fost ceva ce ținea doar de mine, ci și ceva ce vine din afară, adică formarea de a fi "manager." Invitata mea, Diana Crișan, este unul dintre oamenii care lucrează în fiecare zi cu antreprenori și cu manageri ca să-i ajute să înțeleagă diferența dintre cele două și să le arate cum, dacă înveți să faci management înțelept, reușești să dezvolți o afacere spre culmi la care poate înainte nici nu ai avut curaj să te gândești. :) Diana e una dintre femeile din viața mea pentru care sunt recunoscătoare de fiecare dată când am șansa să vorbesc cu ea. Trec uneori 2, 3, 5 săptămâni fără să ne vorbim, dar când ne conectăm, senzația pe care o am este că sunt fericită, pentru că de ani de zile de când ne cunoaștem, am ajuns să avem nu doar o relație de prietenie ci și una profesională. În felul ei caracteristic Diana și-a făcut #GândireaVizibilă despre munca pe care o face zilnic și despre:
Audiție plăcută! P.S: Pe Diana o poți urmări aici:
Caut-o și dă-i follow! ;-) Iar Thinking Made Visible te așteaptă cu content nou zilnic:
Pe curând! | |||
| 38 - Horia Radu - Cum scapi de convingerile limitative | 04 Oct 2021 | 01:19:57 | |
După o vacanță de vară foarte reușită, începem toamna în forță. :). Invitatul meu de azi este unul dintre oamenii care au reușit să strângă cele mai multe aprecieri atunci când a fost pentru prima dată în Thinking Made Visible. Horia Radu, căci despre el este vorba, a acceptat să mai vină încă o dată și să discutăm, de data asta, despre convingeri limitative. Și pentru că pare să fie un laitmotiv al toamnei să-ți depășești limitele, să-ți depășești convingerile, am zis că ar fi potrivit să vedem ce sunt, dacă ne ajută sau ba, ce faci când îți dai seama că nu-ți folosesc anumite convingeri și cum poți, cu ajutorul unor oameni ca Horia, să integrezi ceea ce te blochează azi și să treci prin procesul care te ajută să devii și mai bun la ceea ce ești și ceea ce faci. Sper să-ți placă acest prim episod și abia aștept să văd reacțiile de după! Audiție plăcută! Încă ceva: după ce asculți conversația noastră, revino aici și înscrie-te la workshop-ul GRATUIT pe care-l susține Horia chiar azi! :) Link de înscriere: bit.ly/horiawkp Dar întâi... descoperă perspectiva lui Horia Radu despre #ConvingeriLimitative. P.S.: Pe Horia îl găsești și aici:
Iar pe noi ne găsești aici:
Ne dai #Follow? :-)
| |||
| 37 - Paul Olteanu - În culisele Mind Architect - cine, cum, de ce a creat acest concept | 18 Aug 2021 | 01:26:03 | |
Coperta acestui episod a explicat clar, cred, cât de special este! :) MindArchitect (www.mindarchitect.ro) - cel mai ascultat podcast din România și, din perspectiva mea, cel mai isteț construit și dezvoltat concept educațional din țara noastră, nu prea mai are nevoie de descriere. Despre Paul Olteanu… ce să mai zic? :) Este unul dintre cei mai cunoscuți, recunoscuți și apreciați traineri, omul care a reușit să pună concepte din neuroștiință în discuțiile de zi cu zi ale prietenilor, în familii și chiar în școlile românești. Recunosc, până acum 3 ani și un pic îl vedeam pe Paul ca pe un concurent, pentru că activam și eu în micronișa de inteligență-emotională . :) Și deși știam că face o treabă bună… nu-mi venea să recunosc așa, public, audio, pentru mii de oameni. Azi… Mă-nclin cu respect și încântare, nu doar pentru cum ne educă, pe noi toți. Ci pentru că îmi pare că e un proiect în care umanul, starea de a servi pe alții și atenția la dezvoltare continuă sunt la ele acasă. Din 2019, de când MindArchitect a luat cu asalt o țară întreagă am urmărit evoluția conceptului, nu doar a podcastului, și bucuria lui Paul, pe care se pare că o pune în tot ce creeaza m-a făcut să admir, sincer, ce reușesc să facă prin Mind Arhitect. Asa că, firesc, am vrut să-i fac gândirea vizibilă! Adică să vorbesc cu el despre culisele MindArchitect, despre ce nu se vede, despre cine, ce, cum face, despre ce a mers lin, despre ce a fost provocator și despre ce ne pregateste în viitor. Practic, Călărețul și Elefantul din mintea lui Paul au exprimat aici detalii despre ce e în spatele a ceea ce vedem noi în podcast, pe site și în programele lor. Am făcut vizibilă gândirea lui MindArchitect și mi-a plăcut teribil să fac asta! :) Îți las aici câteva modalități prin care poți să asculți MindArchitect și să-l urmărești pe Paul.
P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Audiție placută! Și... dacă și-a plăcut episodul, lasă un review. Oriunde vrei tu, doar fă-ți gândirea despre acest episod vizibilă. ;-) | |||
| 36 - Claudiu Jojatu - Cum devii un #freelancer eficient și de succes | 12 Aug 2021 | 01:33:18 | |
Freelancing sau a lucra ca liber profesionist este un subiect care are atâtea unghiuri câți oameni lucrează în acest sistem. :) Iar pandemia a accentuat curentul și a crescut accelerat numărul de specialiști care aleg să lucreze în acest sistem, de freelancing. Eu cred că, la fel ca orice, are plusuri, are minusuri. Produce rezultate, alteori nu prea. Uneori e o chimie super faină între cei implicați în proces, alteori parcă nu e potrivire deloc. Am fost curioasă să aflu mai multe despre toate astea și m-am gândit că cel mai potrivit e să-l întreb pe omul care a adunat la un loc cei mai mulți freelanceri din țara noastră: Claudiu Jojatu. Freelancer la rândul său, Claudiu este… un exemplu perfect de om care s-a pregătit pentru o meserie, a devenit expert și apoi a schimbat modelul de lucru - de la ideea de a fi angajat, la a fi freelancer și… în final, antreprenor - într-o altă formă decât modelul standard. A creat Viața de Freelancer - o comunitate cu peste 14.000 de membri, în Facebook. Și alte mii pe ViataDeFreelancer.ro - site-ul în care găsești, cred, cele mai multe resurse despre cum să fii un freelancer de succes. În acest episod am vrut să își facă vizibilă gândirea ca să sprijinim atât freelancerii care vor să se dezvolte, dintre cei care ascultă Thinking Made Visible, cât și antreprenorii care caută să lucreze cu freelanceri, indiferent în ce industrie sau nișă. Mi-am dorit să fie o discuție liberă, deschisă, cum am fi povestit noi dacă ne întâlneam la cafea și-o poveste. Și-așa a și ieșit! Am râs mult, am făcut schimb de păreri și m-am bucurat de prezența și atenția unui om pe care-l admir. :) Pe Claudiu îl găsești aici:
P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Sper să-ți facă și ție plăcere să asculți episodul 36 din Thinking Made Visible! | |||
| 35 - Andrei Roșca - Ce înseamnă să fii Change Strategist și cum poți fi și tu unul | 04 Aug 2021 | 01:12:43 | |
În acest episod, în care am vorbit cu Andrei Roșca despre un proiect de suflet al lui, ai să descoperi o conversație care îți va aduce noutăți și din punct de vedere al perspectivelor legate de ce înseamnă această metodologie, ce înseamnă Whisper și ce este change.ro. (În episod găsești o invitație specială și o reducere de 50% când folosești CODUL THINKINGMADEVISIBLE, aici -https://bit.ly/demoday-tmv) Mi-am dorit să fac asta, mi-am dorit să arăt lumii felul în care munca de ani de zile a lui Andrei s-a conturat acum în ceea ce vei găsi pe change.ro. Și ai să vezi, e o conversație pe cât de serioasă, pe atât de simpatică, prin simplul fapt că evidențează atât de natural cum cineva care gândește strategic își construiește nu doar viața personală, ci chiar și viața profesională exact pe baza unei strategii care are sens pentru că este o combinație între ceea ce se întâmplă în rațional și ceea ce se întâmplă în simțire. Te invit să asculți acest episod cu liniște în jurul tău. Și cu atenție - ca să descoperi ce înseamnă să fii Change Strategist. Audiție plăcută! Caută-l pe Andrei Roșca și pe:
Iar ca să te înscrii la Workshop-ul despre Change Strategist cu o REDUCERE de 50% dă click aici: https://bit.ly/demoday-tmv și introdu codul THINKINGMADEVISIBLE când completezi datele tale.
Thinking Made Visible te așteaptă și:
Hai să ne conectăm și-n Social Media! Mie îmi face plăcere să vorbesc cu ascultătorii podcastului. :) | |||
| 34 - Ce greșeli am făcut când am lansat Programul Pilot despre Avatarul de Client | 29 Jul 2021 | 00:31:39 | |
Episodul pe care îl asculți acum face parte din Seria #GândireaMeaFăcutăVizibilă și, de data asta intru-n detalii despre un proiect de test pe care l-am lansat în luna Iulie și care, mai mult sau mai puțin, a fost un succes. Desigur… succes înseamnă chestii relative pentru fiecare dintre noi. Așa că adaug… a fost un succes pentru mine, personal. De ce a fost un succes? Cum pot să-l numesc succes când tocmai vreau sa îți povestesc despre 10 greșeli pe care le-am făcut în lansarea lui? Ce mi-a adus, în viață, gândire și idei de mă bucur că l-am făcut, cu tot cu greșeli? Despre toate astea îți vorbesc în minutele ce urmează. Daca esti creator de content, educator, antreprenor… ai ce pescui din lecțiile mele. Daca esti marketer, ascultă episodul, și apoi trimite-l clienților tăi. :)) Glumessc. Dar cred ca ar fi simplu de creat un checklist despre ce e de făcut într-o lansare de produs, dacă întorci pe dos greșelile pe care tocmai ți le împărtășesc. Ai să auzi, în episod, detalii despre o a doua ediție a programului pilot. Dacă vrei să te înscrii și tu scrie-mi un email pe madalina@graigroup.com cu subiectul Ediția a doua - Avatar. Și vei afla detalii în toamna acestui an. Ca să aibă sens această informație… trebuie să asculți întreg episodul. Așa că nu amâna! Audiție plăcută! P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Hai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :) | |||
| 33 - Ramona Țintea - Ce este școala de slăbit | 22 Jul 2021 | 01:12:56 | |
Bine ai venit! Asculți un nou episod Thinking Made Visible și… de data asta am o invitată de care mi-e drag după doar o discuție, iar asta e pentru că ne-am potrivit foarte bine legat de valorile pe care le avem, dar și legat de faptul că ne place să folosim aceste valori ca să sprijinim și alți oameni. Vorbesc de Ramona Țintea, cea care a înființat școala de slăbit. O femeie care a ales să treacă din domeniul IT în domeniul de nutriție și care de-a lungul anilor a ajutat mii de oameni să se re-educe legat de alimentație. Ai să înțelegi de ce am pus accentul pe re-educare alimentară când ai să asculți întreg episodul. Te invit să-ți iei timp să asculți această conversație dincolo de ceea ce cunoști tu, legat de alimentație de cuvântul “slăbit” sau ”alimentație” sau “nutriționist” și să-ți deschizi mintea să te conectezi cu un om așa cum o văd eu pe Ramona, care se conectează și ea la rândul ei dincolo de superficialitate. Sper să-ți placă atât de mult pe cât mi-a plăcut mie și… ți-am pregătit și o surpriză: Pentru 2 zile, începând de astăzi, 22 iulie 2021, există e ofertă specială de preț pe scoaladeslabit.ro/90zile. Te încurajez să accesezi acest link, să citești și să te înscrii la un curs care-ți va oferi o nouă perspectivă asupra nutriției, dar și asupra felului în care te bucuri de viața ta. Audiție plăcută! P.S. Pe Ramona o găsești aici
Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Hai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :) | |||
| 32 - Alexandru Bordea - Cum se dezvoltă un antreprenor care știe că vrea mai mult | 14 Jul 2021 | 01:02:41 | |
Astăzi te invit să asculți o conversație care m-a surprins și pe mine. Dacă ai mai ascultat episoade Thinking Made Visible, știi deja despre mine că sunt organizată, că-mi pregătesc întrebările în avans, că-mi place să am o ordine în felul în care fac lucrurile. Doar că Alexandru și povestea lui, felul în care s-a dezvoltat, felul în care a început să facă antreprenoriat, a cam dat peste cap o listă de întrebări, care exact așa cum a spus și el, e mai mult axată pe ceea ce se vede și nu pe procesul prin care a trecut el. Alexandru Bordea este unul dintre antreprenorii moldoveni de care mie mi-e drag și pe a cărui evoluție o urmăresc, tocmai pentru că am avut șansa de a fi clienta lui. Te invit să asculți o poveste despre cum se dezvoltă un antreprenor care vrea mai mult, care vrea să treacă la nivelul următor într-o conversație extrem de autentică și fără perdele de vreun fel. Audiție plăcută! Pe Alexandru îl găsești aici:
P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Hai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :) | |||
| 31 - Andrei Ureche - TOKHIT - rețeaua socială care sprijină Creatorii de Content | 08 Jul 2021 | 01:13:49 | |
Andrei Ureche, invitatul din acest episod este unul dintre cei mai creativi oameni pe care-i cunosc personal. Ne-am cunoscut în 2013 și am lucrat împreuna câțiva ani, iar apoi el a luat calea antreprenoriatului și s-a dezvoltat continuu. Azi lucrează la cel mai îndrăzneț proiect al lui de până acum: Tokhit - platforma socială pentru creatorii de conținut. Este o platformă care combină NFT, cu blockchain și cu dorința de a descentraliza contentul. Pe scurt, e o platforma gândită să sprijine creatorii de content - orice content, de la design, la pictură, la episoade de podcast, ca acesta, la creații scrise. Diferența este că, față de celelalte platforme de pe piață, banii pe care-i produce acel content nu mai merg la platformă, ci la creatorul de content. Poate unele detalii par science fiction. Dar promit că în discuția cu Andrei am clarificat toți termenii tehnici și i-am explicat cât de clar se poate, tocmai pentru că-mi doresc ca prin Tokhit și discuția asta să înțelegi și tu, cel sau cea care asculți, ce e cu NFT și blockchain și de ce Tokhit este un proiect evaluat la 3 milioane de Euro. Sper să-ți placă să descoperi gandirea făcută vizibilă a lui Vandy! P.S. Pe Andrei sau Vandy :) îl poți urmări aici:
Te poți înscrie pe Tokhit aici - https://tokhit.com/ :) Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Hai să ne conectăm și-n Social Media! Promit că creăm content fain și acolo. :) | |||
| 30 - Gândire făcută vizibilă despre... mine (feat. Corina Nechita) | 30 Jun 2021 | 01:02:18 | |
Episodul ce tocmai începe este… altfel. :) Da, e parte din #GândireaMeaFăcutăVizibilă, doar că nu este doar un monolog. Ci este un interviu pe care l-am înregistrat la jumătatea lui Iunie, împreună cu o femeie dragă mie - Corina Nechita. Corina m-a invitat la o poveste, online, în proiectul ei “Femei care mă încantă” și, diferit de până acum, nu m-a întrebat doar despre marketing. Sau vânzări. Sau business. Sau Avatar de Client. :)) Ci despre mine, personal, ca femeie, ca învățăcel într-ale vieții, ca om. Am vorbit despre evoluția mea în carieră, despre ce mă face fericită, despre cum văd eu iubirea de sine și alte câteva detalii pe care te las să le descoperi. Am emoții să știu că asculți acest episod pentru că e... altfel. Eu sunt un pic altfel în el. Dar am încredere că o să găsești sens și în răspunsurile de aici, deși poate o alta nuanță de “sens”. P.S. Pe Corina o poți găsi aici:
Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Dă Like / Follow paginilor și abonează-te la canalul de Youtube ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă! Audiție plăcută! | |||
| 128 - Andra Pintican - Cum îți găsești un ROST în viață? | 27 Jun 2024 | 01:26:35 | |
Ce înseamnă să ai un ROST în viață? Eu ce am de făcut pe lumea asta? Ți-ai pus și tu întrebarea asta, mi-am pus-o și eu, și-au pus-o și alții. Și am adus-o a doua oară pe Andra Pintican, în podcastul despre gândire făcută vizibilă, ca să croim o discuție despre cum ne aflăm, fiecare în parte, răspunsurile la întrebările de mai sus. O discuție care împletește cu rost planul personal și pe cel profesional, raționalul cu emoționalul. Una în care, o să auzi și tu, am plâns autentic. Andra este una dintre doamnele din țara asta pe care le admir. O prețuiesc pentru curajul din munca și transformările ei, pentru cele 11 meserii pe care le practică în prezent cu drag de oameni și cu pasiune. Dar și pentru că dincolo de etichetele pe care le poartă în online de voie, de nevoie - Povestitor de ROST, Antrenor HR (Human Relevance), Somatic Alignement Facilitator, Fondator Centrul de Carieră & Școala de HR - s-a așezat în rolul de contributor pentru cei din jur, ieșind din cel de salvator. „Cel mai greu lucru nu e să te găsești, ci să te simți în siguranță după ce te-ai găsit”, mi-a spus Andra și sunt unele dintre cele mai puternice cuvinte pe care le-am auzit. Te invit să le asculți și tu, să te bucuri de energia ei și să iei din ideile de mai jos ce îți este de folos: 🎧 Cine este Andra, astăzi? (03:00) 🎧 De ce a ales să fie povestitor de ROST? (08:00) 🎧 Cum și-a construit transformarea și ce a urmat după? (17:00) 🎧 De ce neurospiritualitate? (30:30) 🎧 Cum vorbeste oamenilor de HR despre toate astea? (39:00) 🎧 Ce este Somatic Alignment? (54:00) 🎧 Care este rostul vietii si cum ajungi acolo? (01:16:00) Andra crede că scopul muncii ei este acela de a crea căi blânde pe care oamenii să meargă și să se repoziționeze în viața lor. Descoperă pe Andra și munca ei aici: 🎙Website - https://andrapintican.ro/ | https://airost.ro/ | https://scoaladehr.ro/ 🎙Facebook - https://www.facebook.com/andra.mititelu.1 🎙LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/andra-pintican/ 🎙Instagram - https://www.instagram.com/andrapintican/ 🎙Youtube - https://www.youtube.com/@AndraPintican Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Cum și de ce să-ți faci un Design de Carieră? - cu Andra Pintican 🎙 Cum contribui la cultura organizațională din care faci parte, ca antreprenor/angajat/freelancer? - cu Magor Csibi 🎙 Loc de muncă unde sănătatea mintală contează. Se poate? - cu Raul Lupaș Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 29 - Ioana Chicet Macoveiciuc (Prințesa Urbană) - Cum vindeci traume emoționale prin povești | 24 Jun 2021 | 01:13:01 | |
Mi-am dorit tare ca această coversație să aibă loc. :) Și pentru că așa se întâmple când îți dorești ceva puternic… mai multe persoane care ascultă Thinking Made Visible mi-au scris că ar trebui să existe acest episod. Și apoi alte persoane mi-au dat tag la o postare în care invitata mea întreba ce podcasturi bune sunt în România. Si apoi o mămică mi-a zis că musai să vorbesc cu Ioana… că ar ieși ceva minunat… Am avut o conversație tare faină cu Ioana Chicet-Macoveiciuc, sau Prințesa Urbană sau, simplu, Prințesa. Blogul Prințesei Urbane este, cred, unul dintre cele mai populare din România, iar despre cărțile ei… nici nu mai vorbesc. Ioana a ales să combine pasiunea ei pentru parenting, cu talentul ei la cuvinte și cu dorința de a învăța și integra ce înseamnă vindecarea emoțională. Și la copii, și la adulți. De asta, în episodul de azi, ai să descoperi o conversație despre toate astea, la un loc. Despre emoții, traume, povești, părinți, copii și cum toate, la un loc, pot să ne aducă o stare de bine, alături de vindecare. Sper să îți placă cel puțin la fel de mult pe cât mi-a plăcut mie să o am alături pe Prințesa Urbană. Audiție plăcută! P.S. Pe Prințesa Urbană o poți urmări aici pe site-ul ei, https://www.printesaurbana.ro/, dar și pe Facebook: https://www.facebook.com/printesaurbana și Instagram: @printesaurbana. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Iar din această săptămână, ne găsești și pe Youtube: Thinking Made Visible Dă Like / Follow paginilor și abonează-te la canalul de Youtube ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă! | |||
| 28 - Ștefan Asafti - Cum am gândit identitatea vizuală pentru Thinking Made Visible? | 17 Jun 2021 | 00:52:27 | |
Episodul 28 e un pic altfel pentru că e un fel de analiză a unui proces prin care chiar eu și proiectul Thinking Made Visible am trecut. Ștefan Asafti este graphic designer, fondatorul Librăriei de Design (https://www.librariadedesign.ro/), și omul responsabil de identitatea vizuală a Thinking Made Visible. Copertele episoadelor, culorile de albastru turcoaz, fonturile și construcția vizuală, toate au fost create de Ștefan și au presupus o muncă plină de însemnătate. Mi-am dorit să vorbesc cu el despre asta nu doar ca să evidențiem conceptul din spatele podcastului, ci și pentru că primesc des întrebări de la antreprenori, creatori de content și clienții mei despre ce implică identitatea vizuală a unui podcast sau a unui brand. Și cine e mai potrivit să își facă gândirea vizibilă despre asta, dacă nu chiar omul care aduce în plan visual ideile altora? :) Dă play epiodului și descoperă detaliile din spatele unui proces de creare de identitate de brand. Audiție plăcută! P.S. Pe Ștefan îl găsești aici, https://stefanasafti.com/ și aici https://asaftisme.ro/, dar și pe Facebook (https://www.facebook.com/librariadedesign) și Instagram @stefanasafti. P.P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Dă Like / Follow paginilor, ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă! | |||
| 27 - Alina Andriuță - Cum faci să vinzi mai mult? | 09 Jun 2021 | 01:16:32 | |
Alina Andriuță (https://alinaandriuta.md/) este Expert în Construcția Departamentelor de Vânzări și e una dintre femeile pe care o urmăresc și admir pentru cum, de mulți ani, se dezvoltă și sprijină și alți antreprenori să crească. A vorbit despre… multe. Dar mai cu seamă ce ai să asculți este o discuție între două prietene, Consultant amândouă, despre munca lor, și business, și despre cât de important este să ceri ajutorul atunci când simți că lucrurile stau în loc în afacerea ta. Alina și-a făcut gândirea vizibilă despre vânzări și sisteme de vânzări și-a împărtășit foarte multe detalii! Iar asta înseamnă că, poate, vei avea nevoie de foaie și pix ca să-ți iei notițe și idei care te pot ajuta în afacerea sau la locul tău de muncă. :) Sper să-ți placă și să-ți aducă idei faine! Pe Alina o găsești pe Facebook: https://www.facebook.com/alinaandriuta.md, unde postează informații cu multă valoare pentru antreprenori, dar și pe Instagram, @alina_andriuta și pe site-ul https://alinaandriuta.md/. AUDIȚIE PLĂCUTĂ! P.S. Amintește-ți că Thinking Made Visible este și pe:
Dă Like / Follow paginilor, ca să rămâi conectat / ă la gândire făcută vizibilă! :) | |||
| 26 - Dacian Pășcuță - Banii și Legile Universale - Cum se completează? | 03 Jun 2021 | 01:16:55 | |
El și-a mai făcut gândirea vizibilă aici, în podcast. Și pentru că primul episod cu el a avut așa impact mare în comunitate, este încă în top 5 cele mai ascultate episoade Thinking Made Visible. Am vorbit atunci despre Legi Universale și Despre Echilibru, iar momentele de AHA! au fost multe. Azi i-am propus să vorbim despre Bani. Tot pe fundația legilor universale, dar cu subiect central banii. În mentalul colectiv discuțiile despre bani, de cele mai multe ori, sunt despre aspecte negative ale lor. Doar că nouă ne plac banii. Ne place ce ne aduc și ce experiențe putem trăi când îi avem. Iar aceste două paradigme ne fac să suferim, pentru că nu știm să le echilibrăm. Fix despre asta e discuția din acest episod: despre cum să faci mai mulți bani, prin echilibru și prin înțelegerea Legilor Universale. Audiție plăcută! _________________ P.S. Site-ul pe care găsești cursurile lui Dacian este: http://www.dacianpascuta.com/ Ai să descoperi acolo mai multe concepte și te poți înscrie, dacă vrei, în cursurile pe care le dezvoltă. :) Îl găsești și pe Instagram - @dacianpascuta și poți să citești articole și postări isteț create chiar de el. Mulțumesc c-asculți și acest episod! Amintește-ți că ne vedem și:
| |||
| 25 - Andrei Roșca - Cum arată o strategie pentru schimbare? | 25 May 2021 | 01:33:09 | |
Pe Andrei Roșca l-am cunoscut acum câțiva ani într-un Mastermind la care au participat mai mulți autori din industria de dezvoltare personală din România și… eu, ca om de marketing ce dezvolta brandul unuia dintre ei. În discuțiile de atunci, pe lângă momente în care mă contraziceam cu el despre tehnici și sisteme :), constanța a fost energia lui. La început n-am știut cum să o descriu - era caldă, blândă, dar fermă. Venea de la un bărbat care părea că știe ce face și face bine, dar nu bătea cu pumnul în masă despre asta. Și vorbea încet. În episodul de azi, am vorbit despre schimbare pentru că este singura constantă din viețile noastre și, cu atat mai mult în ultimul an și aproape jumătate, am trăit momente în care schimbarea a fost obligatorie. Dar am mai vorbit și despre: 🌀De ce vrem să ne schimbăm 🌀 Trebuie, oare, să ne schimbăm? 🌀 Cum se petrece schimbarea atunci când ne-o asumăm 🌀 De ce este important să te conectezi cu tine însuți, constant, chiar și-n schimbare 🌀 Cum să treci peste frica de schimbare 🌀 Cum îți dai seama că ai nevoie de un change strategist, să te ghideze
Sper să-ți placă! Și să faci loc unor perspective noi în mintea ta. :) Audiție plăcută! | |||
| 24 - Oana Popescu - Cum alegi o nouă carieră, care să te împlinească? | 18 May 2021 | 01:21:24 | |
Oana Popescu este CEO La Primul Bebe și unul dintre părinții care muncesc zi de zi ca să îmbunătățeasca viața a milioane de copii din România (vezi detalii pe pagina La Primul Bebe și pe site-ul lor: www.laprimulbebe.ro) Conversația mea cu ea a fost ca-ntre prietene, dar am ales un subiect care să fie de interes pentru mai mulți oameni: cum faci o schimbare radicală (sau mai puțin radicală) în carieră, spre un job care-ți aduce și împlinire, pe lângă bani. Oana a împărtășit din experiența ei personală, din experiențele altor mame La Primul Bebe care fac voluntariat în comunitate și din ce a învățat de-a lungul anilor în mediul profesional. Ai să vezi că, în episod, găsești detalii despre:
Dă play acum! Audiție plăcută! :) | |||
| 23 - Cristian China-Birta - Ce trebuie să știi despre Influencer Marketing | 12 May 2021 | 01:25:48 | |
Influencer Marketing este o parte a industriei de marketing care s-a dezvoltat puternic în ultimii ani. E populară de-a dreptul! :) Odată cu dezvoltarea acestei metodologii, dacă îi putem spune așa, s-au dezvoltat și părerile pro și contra legate de ea. E redundant să pomenesc discuții despre cifre umflate, followeri falși sau influenceri care fac sau ba o treabă bună. Ce nu e redundant, însă, e să fac vizibilă gândirea unui om care nu numai că lucrează cu influenceri și cu sistemul din spatele Influencer Marketing, dar este el la rândul lui un influencer. :) Cristian China-Birta - invitatul meu de azi este unul dintre oamenii de Comunicare a cărui muncă o urmăresc încă de când eram în facultate. Am stat de vorbă cu el despre:
Audiție plăcută! Încă ceva: amintește-ți să dai Share pe Stories acestui episod! Și dă-mi tag @thinkingmadevisible ca să preiau și eu. :) Mulțumesc! | |||
| 22 - Daniel Zărnescu - Cum generăm schimbare în oameni și în societate prin poveștile pe care le spunem | 05 May 2021 | 01:10:49 | |
Daniel Zărnescu este scriitor, om de marketing, owner la StoryCraft și unul dintre oamenii de la care am învățat copywriting, acum 5-6 ani. Ce m-a făcut să simt că mă pot conecta cu felul lui de a preda și cu perspectivele lui despre marketing și copywriting, a fost faptul că... mi-a confirmat importanța structurii și cum structura aduce claritate. Ai să înțelegi la ce mă refer în conversația mea cu el, una dintre conversațiile în care mi-a făcut plăcere să ascult un om absolut pasionat de ceea ce face. Am vorbit despre:
Șiii… am și un cod special, cadou pentru tine cel care asculți acest interviu. Click pe: https://www.storycraft.ro/shop/ și comandă orice cărți vrei de acolo. Mai apar și altele noi, chiar în săptămâna lansării acestui episod! Folosește CODUL MADALINA20 la checkout și primești 20% REDUCERE! :) Sper să-ți facă plăcere, și conversația, și poveștile care te așteaptă în Story Craft. | |||
| 21 - Olga Țăpordei - Cum îți planifici un vis: Everest 2021 | 28 Apr 2021 | 00:53:40 | |
Olga Țăpordei e una dintre femeile din business pe care o urmăresc cu mare plăcere! Admir munca ei, admir felul în care obține rezultate și, mai ales, admir autenticitatea pe care o arată. Mi-am dorit să îi fac gândirea vizibilă despre Everest 2021 pentru că mă inspiră curajul ei. Dar și pentru că mi-ar plăcea ca senzația de pot orice! pe care mi-a transmis-o să ajungă și la tine. Ai să vezi că am vorbit despre:
Și altele, dar e o discuție așa de caldă, că nu vreau să structurez aici idei. Ascult-o. Ai grijă "să auzi." :) | |||
| 20 - 7 lecții despre podcasting | 22 Apr 2021 | 00:21:37 | |
10.000 de momente în care oameni, diferiți, au ales să dea play acestui podcast. Despre asta e vorba în acest episod. Și despre 7 lecții pe care le-am integrat în noi, ca echipă, în aceste prime luni de la lansare. Mulțumim pentru 10.000 | |||
| 127 - Eusebiu Burcaș - Cum faci să ajungi la profit, când ești antreprenor? | 19 Jun 2024 | 01:12:06 | |
Dacă ai creat și dezvolți o afacere, probabil ai ales să faci asta ca să trăiești din banii pe care îi produce. Dar dacă nu ai un anumit mindset, care să susțină transferul din firmă către tine, nu o să ajungi să te bucuri de acest lucru. Invitatul meu din acest episod - Eusebiu Burcaș - îi sprijină pe antreprenori să își facă ordine în cifrele afacerilor, pentru a ajunge la bunăstare în plan personal și profesional. Am vorbit cu el despre motoarele care te propulsează spre această bunăstare, despre investițiile pe care le poți face, despre cum vede sănătatea unui business prin intermediul cifrelor, dar și despre greșelile pe care le fac antreprenorii, de obicei, și care afectează profitul și creșterea unei afaceri. Dă-i play, ascultă-l până la final, iar apoi scrie-ne care dintre ideile de mai jos ți-au fost de folos sau ți s-au părut interesante. Fă-ți gândirea vizibilă! 🎧 Cine este Eusebiu? (04:00) 🎧 Cum arată programul lui? (07:30) 🎧 Care este modul sănătos în care, un antreprenor care își dorește impact, să facă și bani? (10:30) 🎧 Ce înseamnă Profit First? (16:30) 🎧 Cele mai des întâlnite greșeli pe care le fac antreprenorii cu privire la partea financiară a afacerii lor (27:00) 🎧 Cum îți dai seama ce surse de finanțare sunt potrivite pentru tine și afacerea ta? (32:00) 🎧 Cum gestionezi teama de a încetini, când un business totuși o cere? (43:00) 🎧 Când ar trebui să se uite un antreprenor la cifre, pe parcursul unui an? (50:00) 🎧 Care sunt obiceiurile și modul de a gândi ale antreprenorilor care au un fel de a lucra sustenabil? (54:00) 🎧Ce trebuie să știe antreprenorii la început de drum, despre bani? (01:01:00) Se poate să faci bani mai ușor, fie că ești antreprenor, creator sau angajat, dar trebuie să lași oameni ca Eusebiu să te ghideze. Așa că merită să descoperi mai multe despre munca lui aici: 🎙Website - https://burcash.ro/ 🎙Facebook - https://www.facebook.com/burcash 🎙LinkedIn - https://www.linkedin.com/in/eusebiuburcas/ 🎙Instagram - https://www.instagram.com/eusebiu.burcas/ 🎙Youtube - https://www.youtube.com/@EusebiuBurcash/videos Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Libertatea Financiară - mit sau realitate? - cu Valentin Nedelcu 🎙 De ce nu faci banii pe care îi vrei? - cu Horia Radu 🎙 Cum gestionezi banii atunci când ești într-o relație de cuplu? - Vlad Caluș Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 19 - Radu Glonț - Cum gândește un negociator? | 14 Apr 2021 | 01:22:59 | |
Recunosc, eu nu știam multe despre ce face un negociator. Poate de asta am și fost curioasă să înțeleg cum gândește un om care zilnic se află în contexte în care negociază proiecte, bugete, parteneriate, uneori cu miză extrem de mare. Ascultă conversația noastră acum și află detalii despre:
Ca-ntotdeauna - dacă încă nu ai dat subscribe / follow, fă-o. Ne bucurăm să dezvoltăm mica noastră comunitate, aici, în platforma în care asculți Thinking Made Visible. | |||
| 18 - Rareș Manolescu - Ce este și ce NU este coaching-ul? | 07 Apr 2021 | 01:33:26 | |
Rareș Manolescu este, pentru mine, unul dintre experții de top din România, pe care cu plăcere îl recomand oricui întreabă de coaching sistemic. L-am cunoscut acum aproape 6 ani și m-am bucurat să descopăr un om pasionat, implicat, curios și muncitor, care tace și face. Am vrut să-i fac gândirea vizibilă pentru că-l admir și pentru că cred că te va ajuta să-nțelegi mai multe despre coaching, acest cuvânt foarte-la-modă. Dar și pentru că, sper, după ce va vedea feedback-ul după această discuție va alege să iasă mai des în față și să vorbească despre Știința Motivației și Coaching - cele două mari arii în care azi își oferă serviciile. Așa că da… ai să asculți o discuție între doi prieteni, dintre care unul încearcă să-l facă pe celălalt să-i spună TOT despre TOT ce știe. Nu mi-a zis chiar tot, dar am vorbit despre:
Audiție plăcută! | |||
| 17 - Georgiana Spătaru - Cum înveți fericirea | 31 Mar 2021 | 01:32:31 | |
Bine-ai venit! :) Asculți episodul 17 din Thinking Made Visible. Încheiem, cu acest episod, o serie specială în care mi-am propus să celebrez Femeia, prin a face vizibilă gândirea a cinci femei care FAC lucruri foarte interesante și de impact. Melania Medeleanu, Atena Boca, Larisa Petrini, Sofia Frunză - găsești discuțiile mele cu ele fix aici, unde asculți și acest episod. Dar, acum că ești aici, te invit să o descoperi pe Georgiana Spătaru - o femeie pe care o asociez cu sora mea mai mare. M-am întrebat de ce, că doar nici nu am stat cu ea vreodată la o cafea, dar apoi mi-am amintit că e născută deodată cu Laura, are părul natural ondulat și e blanda. De asta le asociez. Georgiana este… profesoară de fericire. Așa-i spun, ca să îmi amintesc ce am simțit în ea prima dată când am văzut-o, acum mulți ani, la un eveniment offline. Să discut cu ea, acum, a fost o imersiune în momentul prezent. A fost așa de calm și de linistit și de cu sens, încât după, când m-a întrebat cineva despre ce am vorbit, nu am știut să zic decât … despre fericire și pace. Am vorbit cu Georgiana despre:
Parcă energia ei m-a ținut conectată la “ceva” și nu a pătruns niciun fel de gălăgie între noi. M-aș bucura foarte, foarte tare să îți aducă și ție acest episod starea pe care mi-a adus-o mie, când l-am înregistrat. Iar dacă e așa, să-mi spui te rog, că-s curioasa. Audiție plăcută! | |||
| 16 - Sofia Frunză - Cum dezvolți un program online de parenting, pentru tătici | 25 Mar 2021 | 01:02:29 | |
În episodul de astăzi, cel de-al patrulea din miniseria dedicată femeilor, am stat de vorbă cu Sofia Frunză, the Mom behind Modern Dads. Sofia este fondatoarea comunității Modern Dads, o comunitate creată pentru tătici, care crede că aceștia trebuie și merită să fie implicați în viața unui copil la fel de mult ca o mamă. Mi-a atras atenția faptul că o femeie a creat un context în are bărbații se pot conecta cu al lor copil, și cu alți domni, ca să nu se mai simtă excluși. Femeie sau bărbat, indiferent ce ești, te invit să descoperi:
Audiție plăcută! :)
Ah, trimite acest episod oricui are nevoie să afle despre Modern Dads! Avem, noi ca societate, nevoie de mai multă înțelegere legat de acest subiect. | |||
| 15 - Larisa Petrini - Ce înseamnă "să te reinventezi", ca femeie? | 17 Mar 2021 | 01:06:18 | |
Pe Larisa am cunoscut-o în 2016 și de atunci am avut șansa să observ evoluția ei și dezvoltarea profesională. Partea personală, despre ea, ca femeie, am avut bucuria să o împărtășim, uneori, ca prietene. Și de asta, când e vorba de reinventare, ea e un exemplu pe care îl menționez cu deschidere. Am vrut să o cunoști și tu, așa că am întrebat-o despre:
Sper să-ți placă această discuție și să-ți găsești în ea detalii despre gândirea din spatele deciziilor ei. De regulă, în acele detalii stă cea mai multă înțelepciune. Audiție plăcută! | |||
| 14 - Atena Boca - Cum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară | 10 Mar 2021 | 01:08:33 | |
Atena Boca este fondatorul La Primul Bebe și una dintre femeile care mă inspiră zilnic să fac și să fiu mai mult. Mi-am dorit să o am ca invitată de dinainte să lansez podcastul! Și-am știut că săptămâna în care sărbătorim Femeia și, unii dintre noi, și Mama, e ideală pentru o discuție cu ea. Am vorbit cu Atena despre:
Abia aștept s-asculți conversația! Dă-i share, du-o la prietenii tăi, deschide discuții despre ea. E spre binele nostru, al tuturor. Audiție plăcută! :) | |||
| 13 - Melania Medeleanu - Cum arată gândirea unui om care alege să se implice | 03 Mar 2021 | 00:52:12 | |
Asculți Thinking Made Visible - podcastul despre gandire făcută vizibilă! Iar acesta este primul episod din Luna Martie, luna dedicată femeii. Am ales ca în aceasta luna podcastul TMV să fie gazda mai multor femei, excepționale toate, pe care le admir și pentru care îmi doresc să fiu mesager, să le duc mesajul spre tine. Melania Medeleanu este fondatoarea Asociației Zi de Bine, fostă jurnalistă și prezentatoare de știri. Azi Melania este vocea, la fel de puternică sau poate chiar și mai puternică, a unor oameni care n-au glasul suficient de impunător. Este, în același timp, vocea oamenilor care au înțeles ce înseamnă puterea comunității. Vocea celor care aleg să se implice. Mi-am dorit să încep această lună dedicată femeii alături de Melania, pentru că vreau să-i vezi curajul. Determinarea, iubirea, hotărârea că poate face diferența atunci cand își folosește talentul ca să fie mesager pentru oameni care au nevoie. Am vorbit cu Melania despre:
Te încurajez să cauți Asociația Zi de bine oriunde ți-e comod - site, blog, social media. Și dacă ți-a plăcut episodul, lasă un review pe pagina de Facebook Thinking Made Visible, sunt acolo și o să răspund cu drag. Audiție plăcută! | |||
| 12 - Daniel Scuturici - Cum arată o perspectivă "altfel" despre dezvoltarea personală | 24 Feb 2021 | 01:46:26 | |
Știu, poate părea ciudat să te invit să asculți un episod cu terapeutul meu, dar nu e despre starea mea mintală sau emoțională. E despre o altfel de perspectivă despre dezvoltare personală. Ai să vezi că am vorbit despre:
Și probabil au mai fost și alte detalii, dar a fost o discuție atât de centrată pe introspecție încât cea mai completă descriere a acestei conversații se găsește DOAR în discuție în sine. :-) Dacă nu îți place deloc filozofia despre natura umană sau implicațiile ei în business… s-ar putea să nu fie un episod ușor de urmărit, pentru că am intrat în detalii. Multe! Dar dacă îți place și ești curios/curioasă de ființa umană și complexitatea ei frumoasă, sper ca episodul să-ți transmită starea de calm și introspecție pe care mi le-a adus și mie. Audiție plăcută! | |||
| 11 - Lorand Soares Szasz despre cum să gestionezi schimbările majore din viața ta | 17 Feb 2021 | 01:07:43 | |
Lorand este primul lider ce mi-a ghidat cariera profesională. Îmi amintesc când lucram la Business Mastery cât de des mă întrebau diferite persoane despre cum este el, dacă ne ceartă, dacă ne plătește bine… :) 7, aproape 8 ani mai târziu, înregistrez acest episod din Thinking Made Visible cu el și vorbim despre:
Sper să-ți placă! Lasă-mi un review, la final, dacă vrei. Pe mine mă ajută, realmente. Poți să faci asta aici, sau în Facebook, pe pagina Thinking Made Visible. Iar dacă vrei, caută și contul de Instagram, să ne conectăm și acolo! :) | |||
| 10 - Alexandru Kelerman despre cum să folosești învățarea continuă ca să îți dezvolți cariera | 10 Feb 2021 | 01:23:04 | |
Episodul acesta îmi place mult! E un episod care “a curs” extrem de natural. E ca atunci când povestești cu un prieten și nici nu îți dai seama cum trec orele pentru că ideile vi se completează natural. Alexandru Kelerman este, teoretic, un străin, pentru mine. Dar în realitate, îmi pare că ne știm demult. Împărtășim feluri de a gândi, pasiunea pentru podcasting și chiar și orașul natal. Alex a vorbit despre cum folosește el pasiunea pentru învățare continuă ca să își dezvolte cariera. Și îndrăznesc să spun ca ceea ce vei descoperi în această conversație e un mindset antrenat pe care-l poți lua drept exemplu de curaj, determinare și încredere că lucrurile se așează mereu așa cum e mai bine. Pe scurt, dacă ar fi să-ți fac un rezumat, am vorbit cu Alex despre:
Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! | |||
| 126 - Dragoș Riti - Cum vindeci blocajele emoționale, ca bărbat? | 13 Jun 2024 | 01:32:36 | |
Sunt minunate blândețea și claritatea cu care vorbește Dragoș Riti, iar împreună cu experiența lui de viață și ca vindecător, știam că vor fi fundația potrivită pentru o discuție pe un subiect delicat, greu de pus în cuvinte și de explorat, dar mai ales dificil de adus în atenția bărbaților, chiar dacă li se adresează lor, în primul rând. Dar cred că ne-a ieșit! Ne-a ieșit o conversație deschisă și profundă despre bărbați și ce îi doare pe ei astăzi. Despre unde și cum îi putem susține și ghida în vindecarea rănilor și a blocajelor emoționale care îi țin pe loc și îi fac să nu trăiască viața și relațiile pe care și le doresc.Despre energia masculină și cea feminină, despre cum se întrepătrund ele și cum facem să curgă armonios. Cu toate astea, nu este un episod doar pentru bărbați. E și pentru noi, femeile din jurul lor, indiferent de rolul pe care îl avem, însă mai ales dacă le suntem mame, iubite sau soții. De aceea, draga mea, dacă perspectivele pe care le asculți aici declanșează un vârtej de gânduri și emoții, dă-le timp să se așeze în tine și relația ta cu ei. În cele din urmă, își vor găsi locul potrivit. 🎧 Ce este energia masculină? (04:00) 🎧 Ce este energia feminină? (07:00) 🎧 De ce e dificil de înțeles diferența dintre cele două? (09:00) 🎧 Durerile bărbaților care vin în terapie (15:00) 🎧 Rănile transgeneraționale care împiedică astăzi un bărbat să facă bani? (22:00) 🎧 Despre bărbații care fac bani și au de toate, dar nu reușesc să aducă o femeie în spațiul pe care îl creează? (28:00) 🎧 Cine e responsabil pentru a rupe nodul dintre mamă și fiu? (39:00) 🎧 De ce le e tot mai greu bărbaților de astăzi să își asume? (44:30) 🎧 Cum găsești calea când rătăcești, ca bărbat? (50:00) 🎧 Cum face un bărbat care e și tată separarea de mama copiilor, în mod armonios? (60:00) 🎧 Dacă cuplul s-a separat, cum faci ca mamă ca băiatul tău să aibă echilibrul feminin-masculin în viața lui? (01:04:00) 🎧 De ce le este atât de greu bărbaților să accepte că au nevoie, merită și pot să-și vindece blocajele emoționale? (01:08:00) 🎧 De ce vin bărbații la Constelații Familiale? (01:10:00) 🎧 Ce se poate rezolva pentru un bărbat prin Constelații Familiale? (01:20:00) 🎧 Un mesaj pentru bărbații care ne ascultă (01:28:00) Află tot ceea ce ai nevoie să știi despre Constelații Familiale și munca lui Dragoș accesând: 🎙Blogul lui - https://dragosriti.blogspot.com/ 🎙Facebook - https://www.facebook.com/dragos.riti/ 🎙LinkedIn - https://bit.ly/3IlVMzN 🎙Youtube - https://bit.ly/3FY6Ikc Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Ce sunt Constelațiile Familiale? - cu Dragoș Riti 🎙 Cum integrezi energia masculină, armonios? - cu Daniel Scuturici 🎙 Cum înveți să trăiești și să exprimi energia feminină? - cu Andreea Papp Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 09 - Cum să folosești Content Marketing în Branding Personal | 04 Feb 2021 | 00:26:18 | |
Munca mea este tare mult despre Branding Personal. Branding de Persoana. Branding care transformă o persoană într-un brand. Spune-i cum vrei… :) Fie că e despre autorii din sfera dezvoltării personale, unde am avut șansa să lucrez cu trei dintre cei mai populari din România mai bine de 6 ani, fie că e despre clienții mei actuali, din diferite industrii discuțiile despre cum folosești contentul ca să dezvolți brandul sunt recurente. Zilnice, în viața mea. :) Azi am ales să înregistrez, în acest episod, o parte din informațiile pe care le-aș împărtăși unui client care-mi cere detalii despre Personal Branding, dar pornesc de la una din întrebările pe care le-am primit curând pe Facebook. Pe scurt am vorbit despre:
Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! | |||
| 08 - Idei de content pentru imobiliare, contabilitate și MLM | 03 Feb 2021 | 00:34:24 | |
Dacă ești aici, înseamnă că ți-au plăcut episoadele anterioare din acestă miniserie. Astăzi vorbesc despre idei de conținut pentru imobiliare, contabilitate și MLM, în urma unor întrebări adresate de voi. Conținutul este foarte important pentru orice afacere, dar este și mai important cum îl abordezi în funcție de clienții tăi. Dă-i play episodului și vei afla:
Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută!
| |||
| 07 - Cum îmbini E-mail Marketing cu alte canale de Comunicare în Online | 28 Jan 2021 | 00:22:30 | |
Ți-a plăcut episodul anterior? Dacă da, astăzi vin cu un nou episod din această nouă serie, în care răspund unor întrebări puse de unul dintre urmăritorii mei pe Facebook. Mai exact, discut despre cât de important este să îmbini E-mail Marketing cu alte canale de comunicare în Online. Dar discuția nu se oprește doar aici. Ascultă episodul și vei afla:
Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! | |||
| 06 - Cum văd eu strategia de marketing și vânzări | 27 Jan 2021 | 00:20:34 | |
Această categorie cuprinde episoade în care aleg să îmi fac gândirea vizibilă legat de diferite teme. Unele vor fi legate de educație și dezvoltare personala, altele vor fi despre marketing sau strategie de content, altele despre experiențe proprii din contexte de muncă sau personale. Pe scurt, îmi doresc să folosesc aceste episoade drept oportunități ca să-ți arăt idei, principii și procese în care cred sau pe care le folosesc. Dacă e prima data când asculți Thinkind Made Visible sau prima data când auzi numele meu, trebuie să știi că munca mea de zi cu zi este despre Strategie si Dezvoltare de Business prin Content Marketing - de aceea pe profilul meu de Facebook sunt mai multe discuții despre aceste subiecte și împărtășesc periodic din ce știu și ce fac. Seria căreia îi dăm startul azi are mai multe episoade și a pornit de la o postare în care mai multe persoane mi-au adresat întrebari despre #strategie, #content și #campanii. Am organizat acele întrebari în functie de teme și în baza lor urmeaza câteva episoade care sper să îți placă și, mai ales, să fie suficient de practice încât sî îți folosească în munca ta de zi cu zi. Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! | |||
| 05 - Horia Radu - Cum transformi frica în combustibil pentru reușită | 20 Jan 2021 | 01:03:18 | |
Horia Radu este trainer de Comunicare Verbală și Non-verbală și NLP (Neuro-linguistics Programming). Este una dintre persoanele de care am simțit din prima că o să-mi placă. Dar pe care continui să o descopăr, cu fiecare conversație pe care o avem, fie că-i despre vânzări și funnel-uri online, fie că-i despre NLP sau alte contexte în care experiența lui îmi aduce claritate. Am vorbit cu Horia despre:
Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Poți să faci asta fie aici, în aplicația în care asculți acest episod, fie pe Facebook - pe pagina Thinking Made Visible. Audiție plăcută! | |||
| 04 - Educația informală prin ochii unui om care o vinde | 14 Jan 2021 | 00:27:14 | |
Thinking Made Visible are două tipuri de episoade. Primul, cu un invitat, în care încercăm împreună să ne dăm seama cum au gândit oamenii pe care îi asculți înainte să ia decizii. Al doilea, în care eu, Mădălina, îmi fac gândirea vizibilă. Episodul de astăzi este al doilea episod din cea de a doua categorie și vorbesc despre Educația Informală și cum o percep eu, azi. Dar mai vorbesc și despre:
Mulțumesc că îți iei timp să asculți acest episod! Dacă vrei, lasă un review, la final. Apasă și butonul subscribe, ca să primești vești ori de câte ori apare un episod nou.
| |||
| 03 - Dacian Păscuță - Cum înveți, practic, să găsești echilibrul | 30 Dec 2020 | 01:11:49 | |
Dacian Păscuță este un ghid dedicat transformării mentale și emoționale, prin contexte și unelte profunde și simple. Misiunea lui este să decodeze principiile universale într-un limbaj universal, ca să ajute oamenii să-și optimizeze calitatea vieții. Dacian mi-e prieten drag și chiar și coach, uneori, și am vorbit în acest episod despre cum poți să-ți antrenezi mintea să găsească echilibrul și despre:
Sper să-ți placă ce descoperi! Și mai sper să-ți iei timp să răspunzi întrebărilor din a doua parte a episodului. Indiferent cum a fost acest an pentru tine... răspunsurile respective, asumate, îți pot schimba perspectiva.
Amintește-ți să dai subscribe, ca să nu ratezi niciun episod Thinking Made Visible. | |||
| 02 - Cum Arată Recunoștința Prin Ochii Mei | 23 Dec 2020 | 00:20:58 | |
Thinking Made Visible are două tipuri de episoade. Primul, cu un invitat, în care încercăm împreună să ne dăm seama cum au gândit oamenii pe care îi asculți înainte să ia decizii. Al doilea, în care eu, Mădălina, îmi fac gândirea vizibilă.
Sunt recunoscătoare că ți-ai luat din timp să mă asculți, și sper că ți-a plăcut destul de mult încât să mai vii pe aici. | |||
| 01 - Urania Cremene Și De Ce Trebuie Să-ți Faci Gândirea Vizibilă | 17 Dec 2020 | 01:00:41 | |
Urania Cremene este specialist în parenting și creatoarea metodologiei "All About Parenting" - cea mai complexă și populară metodologie de parenting, din România, după părerea mea. Ea este cea care a adus principiul "Make your thinking visible" în viața mea, de asta am ales ca acest prim episod să fie creat împreună cu ea. În acest episod afli mai multe despre:
Și multe altele, mai ales despre gândirea făcută vizibilă. Ascultă întreaga conversație, lasă un review sau un comentariu, la final și... abonează-te, dacă încă nu ai făcut-o. Audiție plăcută! | |||
| Thinking Made Visible Manifesto | 14 Dec 2020 | 00:05:20 | |
Thinking Made Visible este, după 3 ani în care am creat podcasturi pentru alții și le-am fost sprijin în a-și face vocea auzită, primul podcast ce-mi poartă numele. E creat prin înțelepciunea celor care au acceptat invitația mea și aleg să își facă gândirea vizibilă, pentru tine. Invatarea continua e fundatia unei vieti traite din plin, asta cred. Si tocmai de aceea am ales sa creez un podcast care este, de fapt, un continuu context de invatare in care te invit sa-mi fi alaturi. E creat, de fapt, pentru tine. Așa că dacă-ți place ce auzi, apasă butonul de subscribe, lasă un review și ascultă fiecare episod.
| |||
| 125 - Dan Luca - Cum scapi de "nu am timp"?! | 06 Jun 2024 | 01:13:18 | |
Sunt multe lucruri cu care jonglăm în fiecare zi: carieră, familie, afaceri, sănătate, spiritualitate, hobby-uri, programări, urgențe. Dar cum facem să ne bucurăm de orele pe care le avem, aceleași pentru toată lumea? Cum să le organizăm astfel încât să avem timp pentru ceea ce trebuie făcut, pentru ceea ce ne place, pentru noi, dar și pentru ceilalți? Despre toate astea am discutat cu Dan Luca, fondatorul 5AM, coach, trainer și speaker expert în productivitate, creator de programe transformaționale și autor a 3 cărți best-seller pe Amazon la categoria Managamentul Timpului. Acum mai bine de 10 ani, a creat Comunitatea 5AM în țara noastră, care a ajuns astăzi la peste 10.000 de membri. Dan îi ajută pe antreprenori (și nu numai) să își recâștige echilibrul și să își crească exponențial productivitatea. Am vorbit cu el despre subiecte inedite și interesante, ca „distrugerea creativă” sau „egoismul iluminat”, despre schimbare și evoluție, dar și despre importanța haosului și a stărilor de flow în procesele de transformare a vieții tale. Dă play acestui episod! Îți va plăcea și îți va fi util. Iată câteva dintre ideile care, e posibil, să te convingă să îți muți alarma de trezire la ora 5AM: 🎧 Cine este Dan Luca? (04:30) 🎧 Viața trăită By Default vs viața trăită By Design (06:30) 🎧 De Ce-ul tău și cum produci schimbările în viața ta (09:30) 🎧 Întrebările care te ghidează în a te cunoaște (13:00) 🎧 Cum se împletește organizarea la nivel profesional cu cea la nivel personal? (22:00) 🎧 „Distrugerea creativă” și de ce e bine să renunți la lucrurile care sunt în viața ta by default, ca să adaugi lucrurile pe care ți le dorești? (28:00) 🎧 Cum creezi un sistem de evoluție în plan personal, ținând cont de tot ce înseamnă viața de zi cu zi? (35:00) 🎧 De ce „Nu am timp” înseamnă de fapt „Nu este important”? (43:00) 🎧 Trezitul la ora 5AM, o modalitate de a câștiga timp și de a antrena obiceiuri (48:00) 🎧 Importanța somnului și cum ajungi să te trezești la 5AM (57:30) 🎧 Cum s-a schimbat viața de familie după ce a adoptat obiceiul de a se trezi la ora 5AM? (01:02:00) 🎧 De ce recomandă „egoismul iluminat”? (01:05:00) Descoperă aici resursele pe care le oferă Dan, dar și comunitatea pe care a construit-o: 🎙 Workbook Self Retreat: https://www.5am.ro/self-retreat/ 🎙 Website: https://www.5am.ro/ 🎙 Facebook: https://www.facebook.com/danluca5am 🎙 Comunitatea 5AM: https://www.facebook.com/groups/5amclubgroup 🎙 Instagram: https://www.instagram.com/danluca5am/ 🎙 LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/danluca/ 🎙 Youtube: https://www.youtube.com/@danluca5am Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Acum, aici, contezi. - cu Andrei Roșca 🎙 Ce este Human Design? - cu Ioan Nistor 🎙 Cum arată o strategie pentru schimbare? - cu Andrei Roșca Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 124 - Ioan Nistor - Ce este Human Design? | 24 Apr 2024 | 01:24:49 | |
Eu n-am început intenționat să caut răspunsuri despre mine și cine sau cum sunt. Stai, că sună ciudat… Vreau să zic că n-am avut un moment-epifanie în care să zic: DE AZI ÎNCEP! N-a fost așa. Am început să caut pe măsură ce Viața m-a pus în diferite contexte în care vedeam că îmi ies lucrurile foarte ușor sau din contră - că nu ies, deși eu simțeam că mă străduiesc foarte tare. De exemplu, când am devenit #manager, deși eu nu aveam niciun fel de pregătire pentru asta și am dat-o-n bară în relația cu echipa mea, care m-a luat deoparte să-mi spună că-i tare greu pentru ei să le fiu eu șef, pentru că-s cam bossy. N-am știut ce m-a pălit. M-a durut. M-a lovit. M-a făcut să mă îndoiesc de mine. M-a făcut să-mi fie frică. M-a făcut să vreau să fiu ȘI mai arogantă. M-a zăpăcit… În asemenea momente căutam. Iar într-un moment în care durea, am dat peste #HumanDesign. Și mi-a adus multe răspunsuri și perspective noi. L-am pus la un loc cu Testul D.I.S.C. Și cu LAB Profiling. Și cu testul 16 Personalities. Și cu niște terapie. Și-am început să înțeleg și apoi să integrez informații despre felul meu de a fi și despre ce și cum am eu de făcut pe aici, pe Lume. :) FIX de asta mi-am dorit să aduc, prin ThinkingMadeVisible, spre tine acest instrument. Poate cauți… Poate te întrebi… Poate ai nevoie de ghidaj, dar nici nu știi ce să ceri sau cui… Și poate… invitatul meu, Ioan Nistor, reușește să îți arate, măcar în linii mari, puterea lui #HumanDesign - instrumentul și în ce fel te poate ajuta să te descoperi, să lămurești care-ți sunt talentele și cum să le scoți în lume. Știu că poate părea abstract ce-am zis în fraza de dinainte! :-)) Dar pe cuvânt că altă treabă n-avem pe Lume decât să experimentăm Viața și să ne descoperim, iar și iar. O să vezi că fix așa zice și Ioan în #episodul124, pe care te invit să-l asculți chiar acum! Iar dacă te întrebi de ce am ales să fie Ioan cel care-și face gândirea vizibilă despre acest subiect… ai să auzi în conversația mea cu el. Calmul lui + Așezarea în felul în care gândește + Experiența de atâția ani + Perspectivele de detaliu, puse la un loc cu văzutul imaginii de ansamblu …Toate astea îl fac să fie unul dintre oamenii pe care-i recomand oamenilor care mă întreabă de unde să înceapă, când vor să folosească #HumanDesign și principiile din el. Ascultă despre: 🎧 Cine este Ioan? (05:00) 🎧 Ce este Human Design? (10:00) 🎧 De ce merită să îți privești viața din alt unghi? (15:00) 🎧 Ce este un Generator? (24:00) 🎧 Ce este un Manifestor? (29:30) 🎧 Ce sunt Proiectorii? (37:00) 🎧 Ce sunt Reflectorii? (43:30) 🎧 Ce sunt Generatorii Manifestanți? (49:00) 🎧 Cum te ajută Human Design în relațiile din familie, inclusiv cu copiii tăi? (01:13:00) 🎧 Cum te ajută Human Design în relația de cuplu? (01:16:00) 🎧 Ce ar trebui să știe oamenii aflați în călătoria lor de descoperire, despre Human Design? (01:19:30)
Conectează-te cu Ioan și aici:
🎙 Website: https://designuman.ro/ 🎙 Facebook: https://www.facebook.com/ioan.nistor.108 🎙 Instagram: https://www.instagram.com/designumanaplicat/
Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Ce este și cum funcționează șamanismul? - Mihaela Maricescu 🎙 Ce sunt Constelațiile Familiale? - cu Dragoș Riti 🎙 Ce sunt Coloanele Destinului? - cu Ioana Moga
Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible
Iar dacă-ți place ce asculți... ABONEAZĂ-TE, ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă! | |||
| 123 - Andrei Roșca - Acum, aici, contezi. | 17 Apr 2024 | 01:23:12 | |
Andrei Roșca este Change Strategist și a fost invitatul meu în alte două episoade despre #GândireFăcutăVizibilă (căută-le, merită să le asculți!). Ce înseamnă asta? El stă alături de cei care trec prin diverse schimbări, pe care și le doresc, și au nevoie să fie ghidați în aceste proces. A adunat, deci, multă experiență legate de oameni, relații, emoții, obiective, dorințe, răni, blocaje. Din toată activitatea sa a observat că ASCULTAREA este unul dintre pilonii principali ce stau la baza relațiilor interumane armonioase, conștiente și asumate. Așa că-n acest episod am vorbit exact despre ASCULTARE și de ce a ales Andrei să scrie o carte despre ea. Cartea lui Andrei - „Acum, aici, contezi” este disonibilă acum pentru comandă! Dar te invit, prin acest episod, să descoperi mai multe despre gândirea din spatele și din paginile ei, ca atunci când ajunge la tine să știi la ce să te aștepți.
Găsești mai jos câteva idei din conversația noastră și mi-ar plăcea să îmi scrii și tu altele, care au fost importante pentru tine. 🎧 Cine este astăzi Andrei? (03:00) 🎧 Pot fi lucrurile pe care nu le vrem / nu le provocăm un context de a avea un Change Strategist alături? (05:30) 🎧 Cum s-a însoțit Andrei, pe el însuși, în schimbările din ultima vreme? (08:30) 🎧 Cum alege ce să adauge / la ce să renunțe în ceea ce îl privește? (14:00) 🎧 Cum se realizează schimbarea? (24:00) 🎧 Ce este o strategie pentru schimbare? (28:00) 🎧 Cum abordează ascultarea atunci când vine vorba despre cei cu care colaborează? (42:30) 🎧 Se poate învăța ascultarea? (53:00) 🎧 Despre noua lui carte „Acum, aici, contezi” (58:30)
Iar dacă vrei să iei cartea lui Andrei - „Acum, aici, contezi” , ia-o de aici: 🔗 https://bit.ly/AcumAiciContezi, E o carte-manifest, care vine ca „un răspuns la viteza și gălăgia asurzitoare în care ne trăim viața de zi cu zi”. Și zilele astea, cât e începutul lansării beneficiezi nu doar de preț special, dar și de un cadou din partea lui Andrei. E momentul potrivit să plasezi o comandă! :) Dă click aici: 🔗 https://bit.ly/AcumAiciContezi, ____ Te mai invit să te conectezi cu invitatul meu online, pe: 🎙 Website - https://andreirosca.ro/ 🎙 Youtube: https://tinyurl.com/4cjfvum3 🎙 Facebook: https://www.facebook.com/andrei.rosca/ 🎙 LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/andreirosca/ 🎙 Instagram: https://tinyurl.com/59kdxfbz
Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 Cum arată o strategie pentru schimbare? - cu Andrei Roșca 🎙 Ce înseamnă să fii Change Strategist și cum poți fi și tu unul - cu Andrei Roșca 🎙 Cum gestionezi schimbările majore din viața ta - Lorand Soares Szasz
Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible
ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||
| 122 - Urania Cremene - Adolescenți și părinți - se poate fără ceartă?! | 28 Mar 2024 | 01:23:38 | |
Auzi și tu adesea părinți vorbind despre adolescență cu groază și cu resemnarea că bine oricum nu va fi în perioada aia? Pe alții, care deja se află acolo alături de copiilor lor, îi vezi cum speră să treacă cât mai repede și să vină vremurile alea mai bune? Înregistrând acest episod cu Urania Cremene, cea care a inspirat numele podcastului pe care îl asculți acum, m-am surprins și eu întorcându-mă în trecut, în anii mei de adolescentă. Și recunosc, a fost interesant cu toate amintirile și emoțiile care au ieșit la suprafață. Dar dacă asculți până la final, o să vezi că mesajul Uraniei e despre a învăța și a înțelege schimbările din această etapă de transformare pentru copil și părinte. Și de a ne bucura alături de ei de acest proces. Pentru că dacă acceptăm că ceea se întâmplă în creier și corp nu este despre hormoni, rebeliune și îndepărtare. Dacă înțelegem că ei nu ne aparțin, iar rolul nostru e acela de a-i însoți și a-i pune pe picioare. Și dacă nu o luăm personal, putem fi alături de adolescenții noștri cu adevărat și putem construi cu ei o relație apropiată, care ne va da spațiu pentru comunicare, conectare și corectare, când va fi cazul. Sunt multe idei ale Uraniei pe care merită să le asculți și mai jos ai câteva dintre ele: 🎧 E greu să fii mamă de băiat adolescent? (06:00) 🎧 Despre preadolescență și adolescență? (09:30) 🎧 Ce este adolescența? (11:30) 🎧 Transformările părintelui în adolescența copilului său (17:00) 🎧 3 lucruri care au ajutat în relația ei cu Amos, în această perioadă (21:30) 🎧 Diferențe între generațiile de adolescenți (28:30) 🎧 Ce scapă astăzi de sub control părinților de adolescenți? (35:00) 🎧 Cum e să fii adolescent astăzi? (49:30) 🎧 Ce înseamnă să însoțești adolescentul în parcursul lui în viață? (60:30) 🎧 Întrebare de la un părinte: cum suntem alături de fiicele noastre în transformările care au loc în adolescență? (01:05:30) 🎧 Întrebare de la un părinte: cum susții un adolescent în integrarea într-o nouă școală și colectivitate? (01:10:30) 🎧 Mesajul Uraniei pentru părinții de adolescenți (01:17:30) Dacă ești părinte de adolescent sau nu, conectează-te cu Urania online ca să descoperi universul fascinant „All About Parenting” pe care l-a creat făcându-și gândirea vizibilă pe: 🎙 Website: https://uraniacremene.ro/ 🎙 Youtube: https://www.youtube.com/@uraniacremene4828 🎙 Facebook: https://www.facebook.com/UraniaCremene.ro 🎙 LinkedIn: https://www.linkedin.com/in/urania-cremene-6883982/ 🎙 Instagram: https://www.instagram.com/uraniacremene.ro/?hl=en Ascultă și alte episoade interesante, care abordează teme asemănătoare: 🎙 De ce trebuie să-ți face gândirea vizibilă? - cu Urania Cremene 🎙 10 Mituri din parenting și cum te încurcă să le crezi - cu Alexandra Gross 🎙 Cum creezi o comunitate online, ce devine puternică dinăuntru și schimbă o țară - cu Atena Boca Pătrunde în universul despre gândire făcută vizibilă aici: 💎 Facebook - Thinking Made Visible 📱 Instagram - @thinkingmadevisible 🎧 Youtube - Thinking Made Visible ✨ TikTok - @thinkingmadevisible ABONEAZĂ-TE ca să nu pierzi niciun episod despre gândire făcută vizibilă și dă SHARE cui crezi că i-ar fi de folos să le asculte! | |||